Este “Occidentul” capabil să învețe? De ce are nevoie Afganistanul acum?

De Helga Zepp-LaRouche, președintă a Institutului Schiller

Septembrie 2021

Eșecul catastrofal al NATO în Afganistan și, prin urmare, al politicii de 20 de ani de războaie de intervenție nu ar putea fi mai dramatic. Nu numai că războiul a fost pierdut, dar acest eșec este paradigmatic pentru întregul spectru de idei greșite ale sistemului liberal occidental. Prin urmare, trebuie salutat faptul că președintele Biden a declarat că retragerea din Afganistan reprezintă sfârșitul întregii epoci în care se folosea puterea militară americană pentru a se “reseta” alte țări. Dacă această reorientare înseamnă doar sfârșitul “războaielor nesfârșite” în zone periferice pentru a se putea concentra asupra “noilor provocări”, și anume asupra confruntării cu Rusia și China, atunci lecția acestui dezastru rușinos nu a fost învățată și se va porni pe drumul spre o catastrofă mult mai mare. Dar rana este încă proaspătă, șocul înfrângerii zguduie încă întreaga lume occidentală și există oportunitatea unei abordări complet noi.

Un proiect al Brown University menit să analizeze costurile războaielor începând cu evenimentele de la 11 septembrie 2001 a calculat că prețul total al operațiunilor militare din Afganistan, Irak, Siria, Yemen, Somalia, Pakistan etc. se ridică la 8 bilioane de dolari și că au fost pierdute cel puțin un milion de vieți. Din acest total, 2,3 bilioane de dolari au fost pentru războiul din Afganistan, 2,1 bilioane de dolari pentru zona de război din Irak/Siria, 355 de miliarde de dolari pentru operațiunile militare din Libia, Somalia etc., 1,1 bilioane de dolari pentru programele ale Homeland Security și 2,2 bilioane de dolari pentru asigurarea viitorului veteranilor americani care au fost mobilizați în aceste războaie, dintre care un mare număr suferă de sechele fizice și psihologice. Cel puțin 15.000 de soldați americani și aproximativ același număr de soldați din trupele internaționale ale NATO au fost uciși. Aproximativ 70 de milioane de oameni sunt refugiați din cauza acestor războaie. Sute de mii de soldați au fost mobilizați, un număr necunoscut de civili și-au pierdut viața, o mare parte a trupelor a trebuit să se ocupe mai degrabă de autoprotecție într-un mediu ostil, un popor și o cultură despre care știau la fel de puține la începutul acestor 20 de ani ca și la sfârșitul lor, așa cum publicul a putut afla prin publicarea târzie a Afghanistan Papers în 2019.

Situația umanitară din Afganistan este îngrozitoare. După cum a declarat directorul Programului Alimentar Mondial (WFP), David Beasley, care a vizitat Afganistanul în ultima săptămână din august, 18 milioane de afgani – mai mult de jumătate din populație – suferă de foame, iar patru milioane de persoane riscă să moară de foame în iarna care urmează în lipsa unui ajutor masiv. OMS se teme de o catastrofă medicală, în condițiile în care sistemul de sănătate abia există în pandemia de Covid cu un milion de persoane vaccinate până acum. Își pot imagina oamenii din Occident suferințele prin care a trebuit să treacă poporul afgan în ultimii 40 de ani de război până în prezent și prin care mai trebuie încă să treacă?

Având în vedere această tragedie, care depășește aproape orice imaginație, este de-a dreptul absurd și deliberat înșelător faptul că, în contextul “războaielor fără sfârșit”, încă se mai vorbește despre “nation building”,  “construirea națiunii”. Ce s-a construit în Afganistan când jumătate din populație moare de foame? Dacă SUA și ceilalți membri NATO ar fi investit măcar 5 % din cheltuielile lor militare într-o reconstrucție economică reală a Afganistanului, acest dezastru îngrozitor nu s-ar fi întâmplat niciodată.

Până în prezent nu există niciun semn de reevaluare reală în SUA sau în Europa. Aceasta pentru ar însemna nu doar că am fi dispuși să “vorbim cu talibanii”, ci și să corectăm complet premisele politicii din ultimii 20 de ani. Dacă Biden este serios  în legătură cu încheierea întregii ere a războaielor de intervenție, atunci trupele americane trebuie să respecte în sfârșit votul parlamentului irakian, care a cerut deja retragerea lor în ianuarie 2020. Apoi, sancțiunile criminale ale SUA împotriva Siriei, care contribuie până în prezent la condamnarea a peste 90% din populație la un nivel de trai sub pragul sărăciei, trebuie să înceteze imediat, iar sancțiunile care nu au mandat ONU, împotriva tuturor țărilor, ar trebui să înceteze în perioada pandemiei pentru că adesea nu ating decât cele mai sărace părți ale populației și adesea le ucid.

Ceea ce trebuie să facă acum SUA și națiunile europene, dacă vor să-și recâștige vreodată credibilitatea în ceea ce privește “valorile” și “drepturile omului”, este să ofere un ajutor real guvernului afgan care tocmai se formează, de exemplu prin construirea unui sistem de sănătate modern. Unul dintre lucrurile de care este nevoie urgentă acum este un întreg sistem de spitale moderne și echipate în combinație cu un sistem de formare a medicilor, a cadrelor medicale și un program de formare pentru tineri care să ajute cu familiarizarea populației, inclusiv a celei rurale, cu măsurile de igienă necesare în caz de pandemie. Un astfel de sistem ar putea fi în parteneriat cu centre medicale din SUA și Europa, ca în cazul altor țări în curs de dezvoltare.

În fața pericolului de foamete ar fi urgent, pe lângă transportul aerian pe care David Beasley de la WFP îl organizează din Pakistan și care poate aduce alimente în Afganistan, un program complet de sprijin agricol. Dacă se dorește ca fermierii să nu mai cultiveze macul din sărăcie, pentru producția de opiu, atunci trebuie sprijinită dezvoltarea agriculturii ca parte integrantă a dezvoltării economice generale. Fostul responsabil al ONU cu lupta antidrog, Pino Arlacchi, a demonstrat prin acordul încheiat cu talibanii în 2000 că abolirea cultivării drogurilor este posibilă și conformă cu convingerile religioase ale talibanilor.

Cu condiția ca suveranitatea Afganistanului și a noului guvern să fie absolut respectată și, de asemenea, cu condiția să se garanteze că această asistență pentru dezvoltarea agriculturii nu este asociată cu interese politice, ar putea fi demarate diverse proiecte pilot după modelul Revoluției Verzi a lui Jawaharlal Nehru în acele regiuni care sunt motivate. În SUA și în Europa există fermieri implicați, atât tineri, cât și bătrâni, care ar fi bucuroși să contribuie la o astfel de misiune de pace pentru a îmbunătăți producția agricolă în Afganistan, astfel încât foametea să fie eliminată definitiv. Având în vedere secetele repetate, astfel de programe ar trebui, desigur, să fie însoțite de programe de irigații și de gestionarea a apei în general.

Scopul principal trebuie să fie acela de a ajuta poporul afgan într-o situație de urgență uriașă pe care nu a provocat-o el însuși, iar acest lucru este posibil numai dacă se stabilește o bază pentru relații de încredere cu noul guvern, indiferent de toate rezervele ideologice. Prin urmare, Comitetul pentru Coincidența Contrariilor propune ca guvernele american și european să propună pentru coordonarea unui astfel de program de ajutor persoana care a dovedit în trecut că o astfel de politică poate avea succes – și anume Pino Arlacchi. El ar fi garantul că suveranitatea Afganistanului va fi respectată și că nu se va încerca în niciun fel să se impună standarde occidentale, deoarece a câștigat și în trecut încrederea talibanilor.

O astfel de redefinire a politicii față de Afganistan înseamnă, bineînțeles, și o renunțare completă la categoriile geopolitice, o respingere a noțiunii de politică ca un joc cu sumă nulă, în care ascensiunea Chinei și a Asiei este percepută automat ca un declin al Occidentului. Noul șef al guvernului, Abdul Ghani Baradar, a semnalat, prin vizita sa la ministrul chinez de externe Wang Yi, că guvernul său este angajat în cooperarea cu China și în integrarea Afganistanului în Noul Drum al Mătăsii. Ambasadorul Rusiei în Afganistan, Zamir Kabulov, a propus organizarea unei conferințe internaționale pentru dezvoltarea economică a țării, pentru a se stabili care proiecte au prioritate absolută pentru a depăși situația de urgență.

Dacă Occidentul a învățat ceva din înfrângerea milenară din Afganistan, el trebuie să colaboreze în mod imparțial cu Rusia, China și țările vecine din Asia Centrală, Pakistan, Iran și India pentru a reconstrui nu doar Afganistanul, ci și întreaga Asie de Sud-Vest. Sloganul “să punem capăt războaielor nesfârșite” nu este o idioțenie, așa cum a clamat Tony Blair, ci mai degrabă politica de războaie coloniale de intervenție pe care a propus-o el însuși este o idioțenie. Această politică nu numai că a fost o mare prostie, dar a mai fost și criminală și sângeroasă, distrugând viețile a milioane de oameni sau aruncându-i în suferințe de nedescris, iar arhitecții ei ar trebui să fie trași la răspundere.

Dacă se dorește depășirea ciclului de violență și răzbunare, trebuie să se pună pe ordinea de zi o nouă politică: noul nume al păcii este “dezvoltarea”, așa cum spunea Papa Paul al VI-lea. Afganistanul este locul în care SUA și China pot începe o formă de cooperare care poate fi un pas mic în direcția unei cooperări strategice care ar pune pe primul loc obiectivele comune ale umanității și a cărei materializare reprezintă, în definitiv, singura modalitate de a preveni sfârșitul umanității într-un Armaghedon nuclear.

În orice caz, Annegret Kramp-Karrenbauer, ministra germană a apărării, pare să nu fi învățat nimic din “greaua înfrângere”, atunci când tot ce îi vine în minte este să solicite “mai multă autonomie militară pentru UE”. “Lipsa de capacități proprii” de care vorbește nu se referă doar la eșecul Europei de a rezista retragerii din Afganistan, determinată de SUA.

Dacă vrem să punem capăt declinului autoindus al Occidentului, avem nevoie de o analiză onestă a motivelor pentru care modelul de societate liberală neocolonială a eșuat și, mai presus de toate, avem nevoie de o renaștere a culturii noastre umaniste și clasice. Atitudinea noastră față de reconstrucția din Afganistan este testul care va arăta dacă suntem capabili de acest lucru.

textul în germană https://schillerinstitute.com/de/blog/2021/09/06/artikel-von-helga-zepp-larouche/

textul în engleză https://schillerinstitute.com/blog/2021/09/06/can-the-west-learn-what-afghanistan-needs-now/