Declaratia de independenta a natiunilor europene

25 ianuarie 2014 – Această declarație a fost scrisă de Helga Zepp-LaRouche, președinta Institutului Schiller (https://schillerinstitute.com), cu scopul de a oferi o bază conceptuală tuturor forțelor care, în mijlocul aceste crize acute de civilizație, doresc reconstrucția Europei pe o bază nouă, cea a comunității de principii între state suverane și care doresc să colaboreze pentru realizarea scopurilor comune ale umanității.

Traducere : Alexandra Bellea si Alina Popeanga /alexandra.bellea(at)gmail.com

Luând în considerare faptul că, nu numai zona Euro, ci și întregul sistem trans-atlantic sunt foarte aproape de dezintegrare, principala întrebare este următoarea: ne îndreptăm spre o prăbușire în haos, sau spre o ieșire ordonată din U.E. și din Euro, așa încât măsurile necesare pentru depășirea crizei să poată fi luate?

Pentru orice persoană care este rațională, ar trebui să fie evident faptul că suntem în fața unei catastrofe de civilizație, de o amploare fără precedent, iar faptul că numai foarte puțini oameni curajoși spun lucrurilor pe nume este cu adevărat terifiant: ne îndreptăm spre o prăbușire a sis- temului, care ne poate conduce la un nou război mondial, de data aceasta termonuclear, putând însemna extincția omenirii. Terenul unui al treilea război mondial este deja pregătit – căderea într-un haos economic ar declanșa cu siguranță o reacție în lanț, în care capacități militare, capa- bile să anihileze orice urmă de viață pe planetă, ar putea fi utilizate.

De aceea întrebarea care se pune este : cum poate exista o atât de mare discrepanță între acest pericol evident pentru viața și sănătatea populației și lipsa eforturilor depuse pentru a-l evita ?

La ora actuală, națiunile Europei sunt prinse în structuri supranaționale, care le încalcă în mod epatant interesele existențiale, care le neagă tezaurul cultural și care le fură viitorul. Aceste structuri reprezintă, într-o formă modernizată, unul din cele două curente existente, care se luptă pentru supremație de peste 3000 de ani în istoria Europei, și anume: primul este sistemul oligarhic, în care o castă elitistă se străduiește să-și impună privilegiile față de majoritatea populației, al doilea este principiul republican, care este organizat în jurul promovării creativității pentru întreaga populație, reprezentat de exemplul lui Solon, înțeleptul legiuitor al Atenei. Cel de-al doilea curent a fost nu numai complet eliminat prin actuala politică a U.E., ci până și cele mai mici încercări de a iniția această tendință au fost reprimate.

Pentru a ilustra aceste două curente istorice, figurile mitologice ale lui Prometeu și Zeus, reprezintă metafora cea mai potrivită. Zeus, conducătorul Olimpului care detestă omenirea, reprezintă modelul oligarhic, pentru care contează numai privilegiile unei elite care dirijează și oamenii de rând nu au nici un drept. Friedrich Schiller, poetul german, descrie în „Legislația lui Licurg și Solon” Sparta lui Licurg ca și prototip al statului oligarhic, unde totul este subordonat interesului unei elite la putere, care dispune, după plac, de viața sclavilor săi, hiloţii.

Prometeu, prietenul omului și aducătorul focului, se luptă dimpotrivă, pentru a-i permite omului să-și însușească reușitele progresului și să-și amelioreze astfel condițiile de trai. Partea prometeică a omului este capacitatea sa creatoare, „scânteia divină” care-l face să descopere noi cunoștințe, să fie cu adevărat liber și care-l scoate din jugul sistemului oligarhic. Iar, așa cum în tragedia lui Eschil, Zeus îl pedepsește pe Prometeu, înlănțuindu-l pe veșnicie, pentru că a adus focul omului, la fel oligarhia detestă și împiedica forța creatoare a gândirii omului liber, pentru că ea înseamnă sfârșitul înjugării sale.

O dată cu lupta creștinismului împotriva Imperiului Roman, dreptul și potențialul omenirii la desăvârșirea fără limite a individului, făcut după chipul Creatorului, a fost avansat la un nivel superior. De atunci, Imperiul Roman și cârmuirea samavolnică a împăraților săi reprezintă un model pentru structurile imperiale și oligarhice, ai căror protagoniști caută să împiedice plebea să gândească prin „pâine și circ”, menținând-o într-un stadiu în care-și va accepta sclavia.

Importanța istorică a creștinismului este că a învins acest sistem imperial la nivelul principiilor. Cu persoana lui Isus a fost stabilită posibilitatea omului de a participa la Dumnezeu și la capacitatea sa creatoare nemărginită „capax dei”. Aceasta însemnând o ruptură cu miturile pre-creștine și concepția ciclică a naturii, ca și apariție și dispariție, ca și veșnică repetare a aceluiași, ca și o „mamă gaia”, pentru care devenirea și dispariția nu sunt decât părți egale ale naturii. O dată cu Isus și cu apariția creștinismului, eliberarea și dezvoltarea, cel puțin spirituală, a omului, a devenit posibilă. Stăpânitorii Imperiului Roman au văzut pericolul acestor idei pentru sistemul lor, și au răspuns prin persecutarea creștinilor.

În secolul al XV-lea, Nicolaus Cusanus a revoluționat istoria printr-o nouă metodă științifică prin care a permis depășirea gândirii deductive a peripateticienilor și a scolasticii. Această metodă superioară de gândire creativă i-a permis, de asemenea, sa pună bazele științelor moderne, iar din punct de vedere politic, bazele sistemului reprezentativ al statului suveran. Astfel, era formulată explicit, pentru prima oară, posibilitatea participării populației la conducere și se dădea o formă mai concretă drepturilor omului, până atunci definite de creștinism, dar împiedicate la nivel politic de structurile oligarhice dominante.

Acest punct de vedere, ne permite o privire fascinantă în culisele istoriei, între necesitate și libertate, căci ideile republicane ale lui Cusanus, au contribuit în două feluri la crearea unei „Noi lumi” pe continentul american. Pe de-o parte ele au influențat prin intermediul lui Paolo Pozzo Toscanelli traseul călătoriei lui Cristofor Columb, conducând la descoperirea unei „noi insule”, care s-a dovedit a fi continentul american. Pe de cealaltă parte, aceste idei au fost aplicate pentru prima oară în secolul XVII în colonia Masachussetts și mai târziu, firește, în Războiul de Independență al americanilor împotriva Imperiului Britanic, servind drept inspirație pentru constituția americană. Poetul Friedrich Schiller comemorează această preștiință în minunatul său poem „Columbus”:

„Geniul se găsește într-un pact veșnic cu Natura,

Ceea ce promite el, cu siguranță ea îl va realiza.”

Constituția americană reprezintă, o ruptură majoră în istoria omenirii, iar acest fapt rămâne valabil până astăzi, în pofida încercărilor constante ale Imperiului Britanic de a submina independența americană, și da a câștiga de partea lui asentimentul guvernatorilor pentru modelul de cârmuire imperial, prin așa zisa „relație privilegiată” anglo-americană. Marii președinți americani, ca și John Quincy Adams, Abraham Lincoln, Franklin D. Roosevelt și John F. Kennedy au reușit, în epoci diferite, sa readucă la viața spiritul independenței americane.

În schimb, Europa, nu a reușit niciodată să învingă sistemul oligarhic. Speranța nutrită de forțele republicane în jurul lui Friedrich Schiller, ca din prima perioada a Revoluției franceze să poată decurge o replică europeană a modelului american, nu a fost realizată. Odată cu teroarea iacobină urmată de politica imperială a lui Napoleon, s-a ajuns, dimpotrivă̆, la o nouă versiune explicită a Imperiului Roman. Perioada restaurării, introdusă de congresul dela Viena, a nimicit pentru multă vreme victoriile episodice ale spiritului republican, purtate de politica reformatorilor prusaci și de războaiele germane de eliberare împotriva lui Napoleon.

În națiunile Europei au existat, după schimbarea decisivă adusă de Revoluția americană, momente scurte dominate de politici în interesul bunăstării generale și în spiritul republican, ca de exemplu reformele lui Carol al III-lea al Spaniei, născute din dragostea pentru bunăstarea generală, promovând munca productivă, învățământul pentru toți, dezvoltarea industriei, și a cercetării știin- țifice. O alta fază scurtă a fost cea în care reformatorii prusaci au participat la guvernare, în timpul căreia un Wilhelm von Humboldt a introdus sistemul său de educație, neîntrecut până astăzi. Mai cităm reformele sociale și industriale ale lui Bismarck, care au scos Germania din feudalism trans- formând-o într-o națiune industrială cu un sistem social inovator sau încercarea eroică a lui Jean Jaurès de a împiedica dinamica primului război mondial, asasinat cu două zile înaintea izbucnirii războiului, sau industrializarea regiunii Piemonte și eliberarea Italiei de sub ocupația Habsburgilor, prin Camillio Cavour, sau „miracolul economic” italian de după cel de-al doilea Război Mondial, datorită politicii de dezvoltare a lui Enrico Mattei, sau constituția și politica celei de-a V-a republici a lui De Gaulle, care definea nu numai principiul suveranității, ci și cel al misiunii comune a națiunilor, sau guvernarea lui Adenauer, care a orientat din nou Germania spre principiile creștinismului, după oroarea perioadei naziste. Cu toate acestea, în nici un moment nu s-a reușit ieșirea de sub jugul oligarhiei, ceea ce se exprimă fățiș prin faptul că cele opt familii regale mai sunt încă la putere, prin existența dinastiilor nobiliare și, mai puțin vizibil ,prin dominația instituțiilor internaționale.

Începând cu Tratatul de la Maastricht și cu uniunea monetară impusă Germaniei ca preț al reunificării, până la Tratatul de la Lisabona și desăvârșirea programată a procesului de integrare europeană, am intrat într-un proces în care se vizează distrugerea timidelor și scurtelor progrese făcute în perioadele anterioare. U.E., așa cum rezultă ea din Tratatul de la Lisabona, a devenit un exemplu perfect de sistem oligarhic, în care principiul lui Zeus monopolizează puterea.

Toleranța pe care o manifestă conducerile țărilor europene, exceptând câteva proteste simbolice, față de spionajul complet al cetățenilor europeni de către NSA și GCHQ britanic, sau față de intensificarea politicii imperiale prin crearea unei mari piețe libere transatlantice (Transatlantic Trade and Investment Partnership sau TTIP), sau față de politica anunțată oficial, de confiscare a depozitelor cetățenilor, în virtutea procedeului de refinanțare internă (bail in), sau față de absența totală de angajament al U.E. de a veghea asupra păcii mondiale, toate acestea, fac, dacă ne dorim să supraviețuim, o întârziere în U.E., imposibilă.

Motivele pentru ieşirea din U.E. pe baza principiilor Declaraţiei de Independenţă a SUA

Niciodată, în nici o ocazie, nu s-a consultat părerea statelor Europei, ca sa se ştie dacă ar fi de acord să renunţe într-un grad din ce în ce mai mare la suveranitatea lor naţională în faţa U.E. Dimpotrivă, cu ocazia naşterii Uniunii Economice şi Monetare, în locul informării exhaustive despre adevăratele obiective şi urmări ale desăvârşirii integrării europene, s-au folosit tactici perfide, ameninţări chiar şi acte criminale. Singurele popoare care au avut ocazia de a se exprima printrun referendum cu privire la aşa-numita „Constituţie Europeană”, Franţa şi Olanda, au votat împotriva ei.

Acest rezultat nu i-a împiedicat însă pe şefii statelor să ratifice doi ani mai târziu acelaşi text, cu schimbări de maximum 5 %, sub numele de „Tratatul de la Lisabona”. Acest tratat este diferit de o constituţie, de aceea nu a fost nevoie de un referendum, iar orice discuţie despre consecinţele legislative a fost suprimată din opinia publică cu bună ştiinţă.

Un alt argument folosit a fost cel că, într-o lume a globalizării, nu ar există o alternativă la U.E., deoarece numai o Europă unită poate fi îndeajuns de puternică ca să reziste în viitor la furtunile care ne-ar fi aşteptat. Cuvintele lui Robert Cooper, unul din principalii strategi ai U.E. sunt foarte clare: „Forma de expansiune imperială cea mai semnificativa, o constituie Uniunea Europeană… Răs- punsul european postmodern la diversele ameninţări este de a-şi extinde din ce în ce mai mult sistemul de imperiu cooperativ”.

Însă tocmai această logică geopolitică de expansiune imperială a U.E. către Est, face ca pacea în Europa şi în afara ei să fie pusă în pericol. Europa nu a devenit mai puternică prin această expansiune, ci mai militarizată. Din cauza proximităţii cu alianţa NATO, de asemenea în extindere, U.E. este din ce în ce mai mult văzută de către celelalte puteri ca şi o ameninţare, ceea ce contribuie la intensificarea pericolului de război.

În numele „stabilităţii sistemului financiar” cetăţenii europeni au fost obligaţi să facă sacrificii din ce în ce mai mari, iar ele au devenit astăzi atât de grave, încât supunerea la structurile supranaţionale ale U.E. devine intolerabilă.

Istoria politicii aşa-numitei Troici (Comisia Europeană, FMI şi Banca Centrală Europeană) este plină de abuzuri ca şi încălcarea drepturilor omului, distrugerea democraţiei, suprimarea libertăţii de exprimare, instigarea la acte de violenţă, toate acestea, cu scopul de a consolida o tiranie absolută asupra naţiunilor. Dar faptul cel mai grav este că politica Troicii încalcă cea de-a cincea poruncă :”Să nu ucizi!”, deoarece provoacă o creştere deliberată a ratei mortalităţii. Pentru a da un nume acestui fenomen, există un cuvânt pe care noi toţi în Europa îl cunoaştem foarte bine şi anume: „genocid“.

U.E. a abuzat de instituţiile sale pentru a lucra în interesul sistemului financiar global, care a acumulat munţi întregi de datorii fictive de neplătit, de zeci de ori mai mari decât producţia reală de bunuri necesare subzistenţei, iar aceasta, pentru a îmbogăţi o minoritate infimă, acceptând cu bună ştiinţă faptul că ceilalţi vor plăti până şi cu viața.

Aceste instituţii au promovat cu impertinenţă un sistem financiar în faliment. Răspunsul actual faţă de prăbuşirea iminentă a sistemului este exproprierea populaţiei prin combinarea unei politici de „bail-out“ (salvare a băncilor din buzunarul contribuabililor), de emisie monetară hiperinflationista „ex nihilo“, şi de expropriere directă a deţinătorilor de conturi bancare prin aşa numitul „bail- in“. Dacă aceste planuri sunt aplicate, consecinţa lor va fi un haos global de neimaginat şi moartea a milioane de oameni.

Am intrat într-o situaţie în care au fost deja comise crime împotriva popoarelor europene, iar pericolul este, ca aceste crime să devină cu mult mai grave în viitorul apropiat. În consecinţă, pentru a-şi asigura securitatea, popoarele Europei nu mai pot rămâne în aceste instituţii.

Pentru a dovedi cele afirmate mai sus, aducem următoarele argumente în faţa tuturor acelora care sunt imparţiali:
• Arhitecţii şi conducătorii U.E. au indus în eroare popoarele europene, cu bună ştiinţă, disimulând adevăratele lor intenţii, deoarece ştiau că, în cazul în care planurile lor ar fi fost dezbătute de către parlamente şi în presă, ele ar fi fost cu siguranţă respinse.

• S-a ascuns cu bună ştiinţă intenţia de a transfera puterea suverană de stat către instituţii supranaţionale.

• Au fost modificate legi în spiritul ideologiei oligarhice, aşa încât tirania pieţei, speculaţia dezlănţuită şi lăcomia au devenit regula, iar bogăţia se găseşte în buzunarele unei minorităţi.

• S-a creat un sistem care distruge temeliile economiei reale, în care furnizarea energiei electrice şi a apei potabile, vitale pentru generaţiile viitoare, este fragilizată cu bună ştiinţă de măsurile U.E. La fel s-a întâmplat cu investiţiile în domenii de maximă prioritate ca şi infrastructura şi agricultura.

• S-a creat un sistem care favorizează din ce în ce mai mult redistribuţia bogăţiei de la cei săraci spre cei bogaţi şi care periclitează securitatea socială, impune reduceri bugetare în domeniul sănătăţii publice, lăsându-i pe cei slabi neprotejați.

• S-a creat un sistem care îi privează pe tineri, (în unele ţări din Europa, peste 50 %) de dreptul la un loc de muncă şi de orice perspectivă de a-şi găsi de lucru, răpindu-le orice speranţă la un viitor mai bun.

• S-a creat un sistem în care drepturile inalienabile ale omului şi dreptul la fericire sunt călcate în picioare, un sistem în care s-a abandonat cu totul sarcina esenţială a statului, aceea de a veghea asupra bunăstării generale.
• S-a creat un sistem care ameninţă libertatea, deoarece, cei care critică politica U.E., riscă deja în unele ţări amenzi semnificative sau pedeapsa cu închisoarea şi deoarece altor state străine le este permis să spioneze masiv populaţia, prin programe la care statele europene sunt coparticipante.
• S-a creat un sistem care a renunţat în întregime la intenţiile formulate anterior, de a dezvolta continentul African, un sistem care împiedică dezvoltarea durabilă în Africa printr-o politică „monetaristă“, agravând pro
• blema refugiaţilor.

De aceea, noi, reprezentanţii opoziţiei la acest sistem în diferitele ţări europene, în virtutea probităţii intenţiilor noastre, facem apel la „Judecătorul suprem” şi în virtutea „drepturilor noastre inalienabile înscrise în stele”, aşa cum spunea poetul Schiller, declarăm solemn că naţiunile Europei sunt state libere şi independente, in conformitate cu legea naturală, şi sunt eliberate de orice fel de supunere faţă de birocraţia U.E., şi că deţin puterea suverană de a respinge războiul ca mijloc de rezolvare a conflictelor, de a lega pacea, de a încheia alianţe, de a face comerţ, şi de a face tot ceea ce se găseşte în dreptul unui stat independent. Pentru a justifica declaraţia noastră, invocăm drepturile inalienabile ale omului, bazate pe dreptul natural şi pe identitatea speciei umane, singura specie din ordinea Creaţiei care este creativă.

Cu toate că principiul juridic al „pacta sunt servanda” (convențiile trebuie respectate) se aplică în general, luând în considerare pericolul existențial în care trădările și intențiile mai sus amintite ne-au adus, articolul 62 al Convenției de la Viena, cu privire la dreptul tratatelor, este de asemenea valabil, statuând că se poate pune capăt tratatului, dacă a intervenit o schimbare fundamentală a împrejură- rilor, imprevizibilă la semnarea tratatului. Iar paragraful 50 al Tratatului de la Lisabona statuează : „orice stat membru poate hotărî, conform regulilor sale constituționale, să se retragă din Uniune”.

Dacă toate statele membre ale U.E. se retrag și își recuperează suveranitatea deplină, aceasta nu înseamnă o regresie într-o politică națională șovina, ci, dimpotrivă, ele vor trebui să se coalizeze într-o alianță de state constituționale pe deplin suverane, mobilizate să realizeze obiectivele comune ale umanității.

În epoca armelor termonucleare, misiunea noastră supremă este asigurarea păcii. Garantăm, că războiul, ca mijloc de rezolvare a conflictelor, va fi eliminat pentru totdeauna, creând cât de repede posibil, o alianță de state suverane, încheiată pe baza unui principiu care aparține tuturor cetățe- nilor, dar depășește interesele particulare, și anume interesul general. Principiul Păcii Westfalice, al Dreptului Internațional și al Cartei Națiunilor Unite se aplică în mod absolut.

Ne angajăm cu toate eforturile noastre, să instaurăm imediat o ordine economică și financiară și un sistem de credit, servind investițiilor pe termen lung, punând capăt suferințelor inutile provocate de foamete și de boli, care au remedii, și aducând condiții de trai umane și demne pentru toți locuitorii acestei planete. Primul pas în această direcție va fi instaurarea unei legi de separare strictă între băncile speculative și băncile de depozite, adică al unui „Glass-Steagall Act” global.

Ne angajăm, de asemenea, să ne reunim eforturile împotriva pericolelor care ne amenință pe toți, ca și de exemplu meteoriții, asteroizii, și cometele. De asemenea, scopul nostru comun trebuie să fie eradicarea calamității terorismului și a producției și traficului de droguri, ca și cel al traficului de oameni sub orice formă.

Trebuie să dăm prioritate descoperirilor științifice în domeniile care promovează dezvoltarea mutuala și care permit existența durabilă a umanității, la un nivel superior, ca de exemplu, cel al fuziunii nucleare, al explorării spațiale și al medicinii spațiale.

Suntem hotărați să contribuim prin aceste măsuri, la nașterea unei noi paradigme, mai umane, și să scriem o nouă pagină a istoriei umanității. Această nouă Renaștere va da un elan nou culturii clasice în națiunile noastre, inaugurând astfel epoca prometeică a rațiunii.